Despre mine, despre EA si despre el...

Curatenie in prag de aniversare. Blogul lui Milcof face in curand 5 ani.
Multumesc tuturor celor care ma citesc. De aceea...
Am sters cateva articole mai vechi si le inlocuiesc aici cu date la zi.
Plus poza de aici noua si veche in acelasi timp;)

Mai intai despre MUZICA:
"Muzica este o revelatie mai inalta decat intelepciunea si filozofia." 
Ludwig van Beethoven 

"Muzica exprima ceea ce nu poate fi spus si este imposibil de a fi trecut sub tacere." 
Victor Hugo

"Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nici o intrebare." 
Nichita Stanescu 


...si acum despre mine...

Cronologie activitate muzicala

FLORENTIN MILCOF

1. 1982 – trupa Sydus -clape– ref. Sorin Voinea
2. 1983 – trupa Sprint – -clape-ref. Mircea Dragan (tobosar)
3. 1985 – restaurant Perla - Mamaia
4. 1987 – restaurant Opera – Buc.-trupa Prefix 90 -clape– ref. Felix Sfura
5. 1988 – trupa acompaniament Paunita Ionescu – clape-ref. AG Weinberger
6. 1989 – hotel Dorobanti – Buc.-trupa Coral – clape-ref. Adrian Chepa (bas)
7. 1990 – Iugoslavia – Krusevac – restaurant Rubin – clape-ref. M.Capuerde (ghit.)
8. 1991 – hotel Intercontinental – Buc.-trupa Bravo -clape– ref. M.P. Pechea (sax.)
9. 1992 – Salonul spaniol-Bucuresti
10. 1993 – cabaret Havana-Bucuresti
11. 1994 – restaurant “Il buongustaio”-Bucuresti
12. 1995 – trupa Est – ref. Mihai Napu (solist)
13. 1996 – trupa Voltaj 88 – clape – ref. Manuel Savu(ghit.)

–        album “Intrigi” – clape- Metropol-trupa Voltaj 88

14. 1997 - album “Zeii  de hartie”-trupa Est -fondator– Metropol     

-          -compozitie,orchestratie,texte,clape

15. 1998 – trupa Mike & the blue spirit-clape-ref. Mihai Godoroja(solist)
16. 1999 – album “Cei mai frumosi ani”- “Mike&…”-clape-Zone records
17. 2000 – album “Iris 2000” – clape – trupa Iris
18. 2001 – trupa Iris – clape - ref. Nelu Dumitrescu(tobe)

-          album Iris Athenaeum – clape,orch.-Zone Records- ref.Nelu Dumitrescu

-          premiu orchestratie Iris Athenaeum-ref.Dorian Ciubuc

19. 2002 – Canada-turneu- clape– ref.Horia Moculescu(compozitor)

-          Norvegia-turneu-clape-ref.Paula Seling

        -album “Spiritissme” – Vela music – Mike & the blue…”-ref.Mihai Godoroja

–        trupa acompaniament Paula Seling-clape-ref.Paul Nanca

–        trupa acompaniament Stefan Banica – clape-ref.Stefan Banica

20. 2003- trupa acompaniament Laurentiu Cazan –clape– ref. L.Cazan

      -trupa acompaniament Gaz pe foc –clape-ref.Paul Panait(solist)

      -Elvetia-Lausanne-“La belle epoque”-clape,vocal

      -album “Iris- 4 motion”-clape,invitat-ref.Cristi Minculescu

21. 2004-Turcia-Antalya-hotel Pegasos-clape,vocal-ref.M. Tudoran(Germania)

      -Germania – Dresda – hotel Hilton-clape,vocal-ref.Alberto Mantoiu(chit.)

22. 2005-Germania-Dusseldorf-Rewe family day-clape,vocal-ref.C. Duma(voc.)

      -Turcia – Antalya – hotel Sun Zeynep-clape,vocal-ref.Titi Herescu(tobe)

23. 2006-Turcia – Antalya – hotel Delphin-clape,vocal-ref.Lucian Anitescu (bas)

      Turcia – Antalya – hotel Gypsophilla –clape,vocal- ref.Vali Vatuiu (tobe)

24. 2007-album “Filipissima”-Felicia Filip-Nova Music-orch.,clape-ref.Felicia Filip

      -album “Traiasca capra vecinului”- clape-“Mike&the blue…”-ref.Vali Badea

      -trupa acompaniament Felicia Filip – clape,coordonare-ref.C.Mihailescu

25. 2008-album “Retro”-Claudiu Mirica-Miracle muzic-prod. Muzical-ref.Cl. M.

      -trupa acompaniament Alexandra Ungureanu – clape,coordonare-ref.A.U.

      -trupa Undercover – clape-ref.Marian Tahamata Ionescu

      -album Directia 5 – aranjament vocal – ref.Marian Ionescu

26. 2009-trupa Othello v1-proiect propriu-fondator-ref.Luca Marius

      -album Spitalul amorului I-producator muzical-ref.Oana Andra

      -restaurant Delta-Jupiter-trupa Othello-ref.Silvia Stefanescu     

27. 2010-trupa Othello v2-rest Delta Jupiter si Mama Leone Olimp

                  - ref. Marcelina Popa

28. 2011-duo Othello- R.Korea, Busan, Paradise hotel – 12/01-11/07

                  - ref. Cha Yong Joon – agent sud-coreean

29. 2012-duo Othello- MSC Cruise- Fantasia- west Mediterana- 24/03-11/11

                  - ref. Maurizio Rossetti – agent italian

30.2013-duo Othello- Lueftner Cruises – Dertour Amadeus- 12.04-01/09

                  -ref.Radu Comanici – dir.gen.Danube cruises

-alte colaborari muzicale de-a lungul anilor:

                     - compozitie- George Nicolescu , Marco , Marilena Dobre

                     - management- Axa,Claudiu Mirica,Fabrica,Blue Spirit

                     - meditator pian,teorie muzicala – peste 15 elevi

                     - corepetitie la fac de music-hall de la Univ.Ecologica Buc.

                     - orchestratii,negative,aranjamente vocale.

-    prezenta in Dictionarul pop-rock – ref.Daniela C. Fotea – ed.I si ed. II

Activitate media

-radio-tv (10 ani)
    - 1993-1995 - Radio Romantic si Antena 1
    - emisiuni-Nopti albe, Portretul unui artist, Top 5 plus 5, etc.
    - 1995-1999 - Tele 7 abc si radio 2 M plus
    - emisiuni - Gala Tele 7, Noua Generatie, Cutia muzicala,etc.
    - 1999-2001 - director muzical la Tele 7 abc
    - 2001-2003 - consilier muzical si realizator de emisiuni la Realitatea tv

1. La radio Romantic incepand din 28 decembrie 1993 am fost alaturi de Daniela Ivanov

am fost prima voce care a vorbit pe acest post de radio.

2.Intre 1993 si 1995 am avut emisiuni pe radio Romantic si pe Antena 1, emisiuni  muzicale, atat in calitate de prezentator, cat si de realizator

3. Intre 1995 si 2001 m-am ocupat de Galele tele 7 abc, atat in echipa de productie a spectacolului, cat si in calitate de realizator si prezentator al emisiunii alaturi de Denisa Vlaicu.

4. In aceiasi perioada am realizat si prezentat emisiuni ca: Post-meridian, Cutia muzicala,

Magazinul de muzica, etc.

5. In perioada 1999-2001 am ocupat functia de director muzical la Tele 7 abc, avand responsabilitatea intregii politici muzicale a postului

6. In aceiasi perioada de timp m-am ocupat si de anumite emisiuni la postul de radio 2M+ si mai apoi la Activ fm

7.In perioada 2001-2003 am activat la Realitatea TV unde am fost consilier muzical, realizator si prezentator al emisiunii Ora de muzica.

Romania interbelica - 2 - De la lume adunate...

Viata sociala

Dupã 1918, societatea a cunoscut un proces de separare, oamenii diferenţiindu-se radical datoritã spaţiului de locuire, a stãrii materiale, dar şi a mentalitãţii. Astfel, se formeazã douã cadre sociale, unul fiind cel de la oras şi celãlalt cel de la sat.Primul cuprinde acea parte a populaţiei legatã de modern şi de Occident, iar celãlalt este format din oameni care-şi trãiesc viaţa dupã tradiţie şi obicei. Deşi majoritatea populaţiei trãia la ţarã, cele mai importante schimbãri se petrec la oraş, unde modernitatea are cea mai mare influenţã. 

Şi acum, ca şi înainte, se disting clase sociale diferite, cu probleme diferite şi cu un stil de viaţã propriu. 
Cea mai importantã clasã socialã din aceastã perioadã este burghezia. Ea este clasa conducãtoare, liberalismul fiind cea mai  influentã ideologie a vremii. Aceştia erau constituiţi în douã ramuri: cea tradiţionalã(burghezi formaţi în secolul al XIX-lea, cum ar fi fam. Assan, Costinescu, Alexandrescu, Stirbey, etc.), şi cea de primã generaţie(burghezii apãruţi dupã 1918, dintre care cel mai important este Nicolae Malaxa, proprietarul întreprinderii Malaxa din Bucureşti). Burghezii, indiferent de momentul formãrii, au jucat, pe tot parcursul perioadei interbelice, un important rol atât economic, cât şi politic, consolidându-şi puterea datoritã cât şi în sprijinul dezvoltãrii economice. Partea care a dominat, ca numãr, a fost burghezia micã şi mijlocie, acei întreprinzãtori mici, care au reuşit sã ridice economia româneascã la standarde europene. Totuşi, marea burghezie a fost cea cu cea mai mare inflenţã politicã, o parte din aceştia formând, în jurul regelui Carol al II-lea o grupare influentã numitã camarila regalã. 
Moşierimea, categorie socialã tradiţional româneascã, aflatã, înaintea primului rãzboi mondial, în vârful societãţii, dispare acum, datoritã reformei agrare. Investind banii primiţi ca despãgubire, moşierii au devenit burghezi. Unii dintre ei au pãstrat pãmânturile rãmase, însã majoritatea au abandonat complet agricultura. 
În schimb, numeroşi burghezi au cumpãrat moşii pe care le arendau. Cu timpul, deţinerea unei moşii, practicã a burgheziei, a devenit un motiv de mândrie, un blazon, un titlu nobiliar. 
Cei care şi-au pãstrat pãmânturile au beneficiat de posibilitatea cumpãrãrii de unelte şi maşini noi, fapt ce a ajutat la dezvoltarea agriculturii. 
O altã clasã care s-a impus a fost cea a intelectualitãţii. Puţin numeroşi, şi înscrişi la recensãminte ca funcţionari sau 
burghezi, intelectualii epocii au avut o influenţã remarcabilã asupra mentalitãţii epocii. 
Majoritatea acestor învãţaţi era formatã din cadre didactice, care, în general, aveau o situaţie financiarã bunã. Dintre aceştia se detaşau profesorii universitari, cãci funcţia din Universitate aducea cu sine siguranţã financiarã, aşa cum aratã şi Iorgu Iordan în memoriile sale: „O catedrã în învãţãmântul superior din România veche valora –acesta-i termenul exact- cât o moşie bunã, cu avantaje în plus faţã de aceasta. Cãci, în afarã de „glorie”, posesorul ei se bucura de un frumos venit material, care era asigurat fãrã teama pe care o avea moşierul, cã o secetã sau altã întãmplare asemãnãtoare îl poate ruina” ¹ .
Totuşi, noii intelectuali au început sã punã la îndoialã vechile valori, unii practicând un modernism agresiv(de exemplu, artiştii ca Brâncuşi, Ion Vinea, Ion Barbu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Eugen Ionescu, G. Enescu, etc.). 
Mulţi dintre învãţaţi aveau simpatii pentru mişcãrile de stânga, sau de dreapta. In genere, simpatizanţii universitari ai Legiunii, ca Nae Ionescu sau Nichifor Crainic, respingeau ideile modernismului, cãutând sã defineascã o spiritualitate românã, şi crezând cu tãrie în acea Românie o tradiţiilor, pe care ei o considerã pierdutã. 
Pe de altã parte, intelectualii tradiţionali, ca Nicolae Iorga, pierd respectul studenţilor şi chiar a colegilor, datoritã ideilor prezentate de aceştia, considerate, în general, depãşite.
Scriitorii formau o categorie aparte, trãind cu convingerea cã reprezentau „ceva”, şi cã slujba e degradantã. Ei considerau cã rolul lor era acela de a observa lumea, şi nu de a face parte din ea. 
În acelaşi timp, s-a format o intelectualitate tehnicã, şi a noilor ştiinţe sociale. Dintre aceştia, se remarcã personalitãţi ca Dimitrie Gusti(fondatorul unei şcoli sociologice), Virgil Madgearu, Victor Slãvescu, Mihail Manoilescu şi Gheorghe Zane(ultimii patru fiind fondatorii gândirii economice române).
În principal, intelectualitatea românã din perioada interbelicã s-a plasat pe poziţii progresiste, şi a cunoscut o creştere numericã şi calitativã remarcabilã. Trebuie, de asemenea, observat cã Universitatea din Bucureşti, în privinţa numãrului de studenţi şi a gradului de pregãtire, se afla printre primele trei universitãţi din lume. 
Una dintre noile grupãri apãrute a fost muncitorimea, clasã apãrutã ca urmare a industiralizãrii masive din perioada studiatã. Mihail Manoilescu afirma:” Industria nu eşte numai cheia bogãţiei statelor moderne, dar este în acelaşi timp marea şcoalã a popoarelor[...]. In industrie existã o multitudine de specialitãţi tehnice şi ştiinţifice, ea trezeşte în om însuşiri latente şi nebãnuite. Pãstoritul corespunde pe plan cultural cu analfabetismul, agricultura cu şcoala primarã şi industria cu gimnaziul şi liceul” ². Astfel, muncitorimea aparţinea unui nivel relativ ridicat(bineînţeles, în comparaţie cu ţãrãnimea) de cunoştinţe.
Condiţiile de muncã difereau în functie de întreprindere. Astfel, întreprinderile mici şi atelierele erau, de regulã, insalubre, lipsite de condiţii igienico-sanitare, iar întreprinderile mari aveau condiţii mai bune, fiin dotate cu utilaje moderne, salã de baie şi cantinã.
Pentru încheierea contractelor de muncã şi impunerea respectãrii lor, muncitorii erau, asemeni statelor vestice, organizaţi în sindicate, care luptau prin acţiuni multiple, inclusiv greve. Ca urmare, grevele au avut intensitate mai ales pe timp de crizã(1918-1920 şi 1929-1933). Au avut loc, în aceste perioade, numeroase greve, cum ar fi grevele muncitorilor tipografi din Bucureşti, reprimate de guvernul liberali la 13/26 decembrie 1918, greva generalã din octombrie 1920, înfrântã de guvernul Averescu, greva minerilor de la Lupeni din august 1929, grevele petroliştilor din valea Prahovei, grevele ceferiştilor din Bucureşti din ianuarie-februarie 1933, înãbuşite în sânge de ţãrãnişti, etc. Deşi grevele din perioada 1934-1937 au fost dispersate, şi în general au dus la satisfacerea totalã sau parţialã a revendicãrilor, şi la angajarea în activitatea industrialã a femeilor, ele au afectat 1708 întreprinderi, implicând 45,8% din totalul salariaţilor.
Constanta comparaţie între muncitorime şi ţãrãnime conduce la inevitabila observaţie cã muncitorii trãiau, în general, mai bine decât compatrioţii lor de la sate, cãci, în ciuda temerii şomajului, aceştia nu aveau responsabilitatea de a vinde produsele, şi nici de a întreţine întreprinderile. Deasemenea, ei aveau posibilitatea de a avansa în cadrul întreprinderii, şi o mai mare deschidere cãtre modernitate şi posibilitãţi de îmbogãţire. 
Un alt grup social era constituit de funcţionari. Acestia au cunoscut o constantã crestere numericã datoratã modernizãrii aparatului de stat şi a necesitãţilor resimţite de unele provincii. Conform statului, ei earu cei care un serviciu public permanent într-un oficiu al cãrui buget era supus aprobãrii Parlamentului, Guvernului sau consiliilor judeţene şi comunale. Lucrãtorii publici beneficiau de imavomabilitate, şi aveau drept de vot. Totuşi aceştia nu aveau dreptul de a declara grevã, sau de alua decizii politice, şi nici nu puteau fi aleşi decât dacã demisionau din funcţie.
În ciuda faptului cã partidele cereau reducerea numãrului lor, acestea cãutau sã-şi punã în funcţie un numãr cât mai mare al partizanilor proprii.
Ţãrãnimea, principala forţã de muncã din România interbelicã, constituiau majoritatea populaţiei, fiind subiectul celei mai largi reforme agrare din Europa Rãsãriteanã. Totuşi, trãind cu o mentalitate conservatoare, şi fiind incapabili ca întreprinzãtori, aceştia au rãmas una dintre cele mai sãrace categorii sociale. 
Reforma agrarã a dus, fãrã îndoialã, la imbunãtãţirea vieţii ţãranului şi la uniformizarea distribuţiei proprietãţii agrare. Într-adevãr, un ţãran împropietãrit câştiga de douã ori mai mult decât unul fãrã pãmânt. Astfel, au apãrut in zonele rurale noi construcţii racordate la condiţii moderne. 
Pe de altã parte, proprietãţile nou-formate de 5ha nu erau viabile economic, mãsura fiind luatã doar din interes electoral. Apare fenomenul înstrainãrii loturilor primite. Cauzele sunt simple: pãmântul puţin şi obligaţiile pentru achitarea pãmântului, la care se adaugã creşterea taxelor şi impozitelor şi scãderea preţurilor la produsele agricole, toţi acesti factori au facut ca ţãranul de rând sã nu-şi poatã permite unelte şi maşini moderne, care sã-l ajute sã producã atât cât sã poatã trãi in condiţii bune. Ca urmare, mulţi ţãrani au migrat la oraş, sperând la o viaţã mai bunã; însã oraşul nu-i putea absorbi, formându-se astfel o suprapopulaţie ruralã, constând în mânã de lucru foarte ieftinã, care a pus o frânã în calea dezvoltãrii agriculturii.
Astfel, ţãranii veniţi la oraş au fãcut parte din categoria marginalilor, a celor care cu greu trãiau de pe-o zi pe alta.  Aceastã grupare aflatã la marginea societaţii era constituitã din numeroşi oameni defavorizaţi, cum ar fi orfanii, infirmii, oamenii foarte în vârstã şi lipsiţi de sprijin, vãduvele, cerşetorii şi prostituatele. O categorie aparte dintre aceştia o constituiau victimele de rãzboi, plãgi deschise rãmase în urma rãzboiului în adâncul societãţii.
Deşi s-au înfiinţat, în iulie 1921 legi pentru a stopa vagabondajul şi cerşetoria, şi s-au creat colonii de muncã, şcoli de corecţie şi aziluri pentrubãtrâni si infirmi, aceştia rãmâneau o parte vizibilã şi apãsãtoare a oraşelor.
Dintre marginali, prostituatele au reprezentat cel mai bine moravurile epocii. Cea mai veche meserie din lume se practica legal, în case de toleranţã cu aprobare de la primãrie şi sub control medical şi legal. Fetele aveau un nivel intelectual foarte scazut şi un vocabular trivial, însã nu practicau meseria la vedere, şi nu aveau un comportament public imoral. Era, totusi o meserie foarte raspândita, din care se putea supravieţui.

Viaţa cotidianã dupã primul rãzboi mondial a constituit un stil de viaţã relativ modern, cu multe facilitãţi pentru unii şi cu mult neplãceri pentru alţii. În general, se manifestã un caracter diferenţiat al condiţiilor de viaţã, cât şi a mentalitãţii, în funcţie de zona locuitã, existând diferenţe clare între mediul urban si cel rural.
Oraşul interbelic a reprezentat mediul propice dezvoltãrii unei vieţi civilizate şi moderne.  
Aşezãrile urbane ar putea fi sistematizate în patru zone funcţionale: zona centralã, cea a mahalalelor, cea industrialã, şi cea agricolã. Prima era formatãdin principalele clãdiri urbane, cum ar fi primãria, liceul, tribunalul, cinematograful, teatrul, etc., fiind o zonã constituitã din clãdiri cu faţade impozante şi bulevarde largi. Zona mahalalelor era formatã din casele marginalilor, joase, si înconjurate de curţi şi grãdini. Apoi, zona industrialã era formatã din fabrici şi antrepozite, casele muncitorilor, şi vilele personalului tehnic superior. În sfârşit, zona agricolã aparţinea persoanelor particulare sau primãriei.
Confortul era la nivelul la care se aflau majoritatea oraşelor Occidentale ale vremii. Existau reţea de apa curentã, strãzi asfaltate, iluminat public(iniţial cu gaz aerian, spre sfârşitul perioadei interbelice, introducându-se iluminatul electric; zonele periferice n-au beneficiat în aceastã perioadãde iluminat public), servicii de salubritate(deficitare în mahalale) şi transport în comun. 
Transportul public era realizat prin mai multe cãi. Astfel, existau tramvaiul electric, care l-a înlocuit pe cel tras de cai, troleibuze(apãrute mai întãi în Timişoara în 1921, şi apoi în Bucureşti în 1929), autobuze şi birjele sau trãsurile(preferate pentru cã ofereau mai multe comoditãţi, asemãnãtoare cu cele de la taxiurile de azi).
Strada oferea un adevãrat spectacol datoritã firmelor iluminate, şi a vitrinelor încãrcate. Existau, pe lângã acestea, vânzãtori ambulanţi ce ofereau adevãrate spectacole prin strigãtele şi zgomotele pe care le fãceau pentru a-şi vinde produsele.
Oraşul oferea o imagine diversã din numeroase puncte de vedere, existând aici cetãţeni de diferite nivele sociale şi intelectuale. Cei mai dinamici dintre aceştia erau burghezii, care aveau o condiţie socialã importantã, şi care trãiau într-o relaţie de interdependenţã cu statul.
Viaţa orãşenilor, era influenţatã de dezvoltarea industriei, comerţului şi serviciilor. Astfel, bunãstarea orãşenilor depindea de dezvoltarea economiei, afirmarea industriei având consecinţe benefice asupra societãţii urbane.
În consecinţã, oraşul a cunoscut o relativã stare de bine, datoritã dezvoltãrii industriei şi a progreselor în învãţãmânt de dupã 1918(în 1930, trei sferturi din orãşeni ştiau carte).
Guvernele liberale au fãcut eforturi pentru dezvoltarea învãţãmântului, triplând bugetul instrucţiunii publice. Deasemenea, în 1924 s-a dat legea învãţãmântului, crescând numãrul de clase pentru şcoala generalã obligatorie la 7 clase(în loc de 4) şi instaurându-se pedepse pentru pãrinţii care nu-şi trimiteau copiii la şcoalã. În acelaşi timp, se înregistreazã o dinamicã ridicatã  a învãţãmântului universitar, numãrul studenţilor crescând încontinuu. Ca urmare, apare o nouã generaţie de intelectuali, cu viziuni noi, moderne, şi interesati de noi ramuri ştiinţifice. 
Nivelul intelectual şi starea financiarã au fost cele care au generat caracteristici specifice locuinţelor, diferenţiindu-se astfel clasele sociale.
Marea burghezie, gruparea cea mai influentã a acestei perioade, avea locuinţe în centrul oraşului, ce beneficiau de toate elementele confortului urban. Interiorul era amenajat şi decorat sub influenţa curntelor europene, într-un stil încãrcat care genera o atmosfera încarcatã. Existau în cadrul acestei clase şi oameni care trãiau într-un apartament la bloc amenajat cu mobilã simplã într-un stil modernist.
Burghezia mijlocie trãia în zona medianã a oraşului, beneficiind de majoritatea elementelor confortului urban. Elementele prezente întotdeauna într-o astfel de casã erau ceasul de perete, oglinda, lampa de masã, şi alte astfel de obiecte cu rol decorativ.
Micii comercianţi trãiau în case cu parter de 2-3 camere, care nu aveau nici luminã electricã, nici apã curentã, şi nici canalizare. Acestea se aflau la periferie, constituind un contrast puternic cu cele din centru.
Creşterea populaţ de 2-3 camere, care nu aveau nici luminã electricã, nici apã curentã, şi nici canalizare. Acestea se aflau la periferie, constituind un contrast puternic cu cele din centru.
Creşterea populaţiei şi nivelul scãzut al veniturilor, a generat o problemã nouã: nevoia de locuinţe cu chirie. Însã acestea valorau mult, populaţia sãracã abia reuşind sã plãteascã chiria lunarã. Cu timpul, în jurul acestor apartamente cu chirie s-a creat un cerc vicios, cãci chiriaşul nu avea banii pentru locuinţã, iar proprietarul nu primea destui bani pentru a investi. S-au dat legi pentru stimularea construirii de locuinţe ieftine, astfel încât, cei care vroiau sã construiascã erau scutiţi de impozit pe 10 ani, aveau reduceri de taxe pentru transportul materialelor, şi facilitãţi la cumpãrarea de terenuri. Cu timpul, fenomenul supra populãrii va fi atenuat, însã niciodatã înlãturat.
O alta problemã legatã de locuinte a fost fenomenul construcţiilor instantanee. Oraşele erau supuse unor planuri de sistematizare, însã adesea s-a construit la voia întãmplãrii şi în grabã pentru a scãpa de plata taxelor aferente. Acest tip de construcţii era caracterizat printr-o calitate inferioarã a materialelor de construcţie, lipsa lucrãrilor edilitare, şi lipsa normelor de aliniere urbanisticã.
O altã parte a vieţii cotidiene este alimentaţia, factor care diferã în funcţie de venituri. Deşi produsele agricole erau relativ ieftine, perioadele de crizã au dus la inflaţie. Ca urmare, orãşenii cu venituri mici cereau salarii care sã reflecte nivelul inflaţiei. 
Pe de altã parte, localurile ca restaurantele, birturile şi bodegile constituiau simbol pentru categorii sociale, şi locuri de întãlnire pentru oameni de acelaşi nivel financiar. Ca urmare, la restaurantele de lux clientela era din elitã, iar atmosfera era una liniştitã cu o muzicã discretã, restaurantele de categoeia a doua erau locuri de întãlnire pentru negustori, fãcându-se aici afaceri, şi incheindu-se contracte verbale. Apoi, birturile si bodegile erau create pentru categoria a treia, aici fiind o atmosferã întunecoasã, înnecãcioasã şi zgomotoasã. 
Un alt element care reflecta starea socialã era îmbrãcãmintea. Aceasta era mai îngrijitã cu cãt clasa socialã era mai înaltã, burghezia purtãnd hainele cele mai scumpe, iar marginalii pe cele mai ieftine. 
În ceea ce priveşte moda femininã, trebuie menţionat cã aici apar schimbãri drastice, datoritã mişcãrii feministe, care presupunea o femeie activã, snergicã, şi puternicã. Astfel, fustele au devenit mai scurte, rochiile mai vaporoase, iar pãrul mai scurt. 
În  zonele urbane majoritatea cetãţenilor aveau mai mult timp liber decât cei din zonele rurale. Astfel, au apãrut noi forme de petrecere a timpului liber. În afarã de cititul presei sau ascultarea radioului, existau, ca metode de relaxare, plimbãrile prin parcuri(în peioada 1929-1933, în jurul Bucureştiului au fost construite lacuri, înconjurate de grãdini şi parcuri publice).
Deasemenea, a apãrut practica vizitelor de sfârşit de sãptãmânã, când se discuta despre artã, literaturã, afaceri, sau politicã.
O atenţie specialã aveau sãrbãtorile naţionale, cum ar fi ziua de 10 mai, ziua naţionalã, când se organizau parade şi jocuri de artificii. În oraşele mici, un eveniment important mai era şi turneul unor trupe de teatru.
Oraşul a fost expresia modernitãţii, a dezvoltãrii, însã, în acelaşi timp, a fost şi imaginea unui stat format din contraste, o reprezentare miniaturalã a întregii societãţi.
Cealaltã parte, cea a tradiţionalului, se afla în spaţiul rural, unde schimbãrile se petreceau greu iar mentalitãţile erau pãstrate de secole. 
Aici, problema locuinţei era mai puţin presantã, neexistând acea supra populaţie urbanã. O singura locuinţã putea adãpostii atât familia(inclusiv bunicii şi copiii cãsãtoriţi) cât şi animalele(adãpostite, în general, pe timpul iernii). Mobilierul era minim, iluminatul se fãcea fie cu gaz lampant, fie cu lumânarea, încãlzitul se facea pe bazã de lemne sau de coceni, iar apã curentã nu exista(era luatã de la fântânã), cum nu exista nici canalizare. 
Exista diviziunea muncii în cadrul familiilor ţãrãneşti, femeile lucrând acasã(mâncare, tors, ţesut, împltetit), iar bãrbaţii „afarã”(îngrijeau animale, tãiau lemne, etc.).
Alimentaţia era deficitarã, fiind bazatã pe porumb. Existau neajunsuri datorita repartiţiei alimentare inegale, cãci deşi iarna alimentaţia era sãnãtoasã, vara, vorbim de subnutriţie. Din punct de vedere religios, ţãranii ţineau toate posturile anului. Aceste probleme de hrãnire au generat numeroase victime ale unor boli ca rahitismul şi xeroftalmia. 
Existau foarte puţini doctori în aceste zone(unu la 17000), iar ţãranii refuzau sa meargã la doctor. Ei nu ştiuau de bacterii, microbi sau boli infecţioase, rãmânând lângã bolnav indiferent de boalã. Ca urmare a acestor factori, mortalitatea era foarte ridicata la sate, nou-nãscuţii abia supravieţuind primelor 7 luni de viaţã.
Pe de altã parte, ţãranul de dupã 1918 este mult mai interesat de politicã, şi de principalele evenimente din ţarã. Înainte de rãzboi, se citea câte un ziar la bisericã o datã la câteva luni, şi de multe ori, informaţiile prezentate în aceste ziare erau destul de vechi. Însã, pe timpul rãzboiului,interesul pentru ziare a crescut, pentru cã acestea publicau numele mortilor de pe front. Dupã 1918, s-a pãstrat tradiţia de a citi ziarul, şi de a discuta politicã. Ţãranul nu mai este total rupt de ceea ce se întamplã în ţarã. El are opinii, şi vederi politice, şi începe sã îşi lãrgeascã orizonturile.

Romania interbelica - 1 - De la lume adunate...

(preluare Softpedia - omul_vitruvian - 2009)
 Mi s-a parut interesant sa va prezint un material,in mai multe episoade cu Romania interbelica, cea mai interesanta perioada din istoria Romaniei.

Viata economica

Din punct de vedere economic, România interbelica este o poveste de decãdere şi de succes.
Primul razboi mondial a însemnat secãtuirea industriilor, asemãnãtor majoritãţii celorlalte state beligerante, dar, în acelaşi timp, rezultatul luptelor a fost favorabil românilor, asigurând Marea Unire, şi creînd o mai mare piaţã internã, devenitã premiza dezvoltãrii de mai târziu.
România interbelicã a cunoscut 4 etape, cele de criza fiind urmate de cele de dezvoltare, într-un lanţ de evenimente strâns legate de cele externe.
Prima parte, cuprinsã între anii 1918 şi 1922 a fost una de refacere, în care se urmãrea redresarea României dupã o luptã grea, care a cerut ca tribut cheltuieli foarte mari, şi exploatarea teritoriului ocupat de cãtre inamici. Pierderile materiale considerabile, dezorganizarea transporturilor(lucru care ducea, invariabil, la îngreunarea comerţului intern şi, în consecinţã la lipsa mãrfurilor de consum), sporirea continuã a inflaţiei, agravarea datoriilor interne şi externe, precum şi problemele din agriculturã au impus aceastã refacere ca o primã necesitate.
Aceasta s-a realizat prin amplificarea neîntreruptã a activitãţii bancare şi industriale datoritã sporirii numãrului societãţilor anonime şi a capitalurilor investite, precum şi consolidãrii burgheziei. Nu trebuie uitat cã în aceastã perioadã partidul naţional liberal, creat de şi pentru burghezie, a fost cel care a deţinut puterea, membrii sãi fiind direct interesaţi de dezvoltarea economiei. Aceştia, ghidându-se dupã doctrina ”prin noi înşine”, au început micşorarea intervenţiei capitalurilor strãine, încurajând întreprinzãtorii locali.
Cea mai radicalã mãsurã luatã a fost, fãrã îndoialã, reforma agrarã, care, la final, a însemnat expropierea a 66% din teritoriile agrare. În fapt, aceastã reformã a fost legiferatã treptat, incepând cu 1917, (când Parlamentul refugiat la Iaşi a inclus în Constituţie dreptul de expropiere) şi încheind cu 1921 când Parlamentul a votat legea agrarã. Ca urmare, structura proprietãţii a fost schimbatã total, România devenind o ţarã a micilor proprietari. Marile moşii au fost drastic reduse, moşierimea dispãrând treptat din peisajul social. Totuşi, fãrã capital, inventar corespunzãtor, sau cunoştinţe de agriculturã, şi datoritã divizãrii treptate a teritoriilor şi a crizei economice, ţãranii nu fãceau faţã la noua lor independenţã. Deşi creaţia PNL, în perioada 1922-1928, guvernele liberale s-au dezinteresat total de situaţia agriculturii. Creditele acordate de Banca Naţionalã nu corespundeau necesitãţilor ţãranilor, iar guvernele au impus taxe foarte ridicate pentru exportul de cereale. În acest context, ţãrãnimea a cunoscut un proces de sãrãcire accentuatã, luptând din greu pentru pâinea zilnicã.
Pe de altã parte, industria a cunoscut un progres continuu într-un ritm relativ ridicat. În viaţa politicã, au apãrut discuţii pe marginea problemei industriei şi industrializãrii. Astfel, s-au format douã tabere distincte, cu idei opuse. Prima era cea a liberalilor, care susţineau politica „prin noi înşine”(ce susţinea industrializarea pe cãi interne şi fãrã capital strãin), şi cea de-a doua aparţinea partidului ţãrãnist, care susţinea politica „porţilor deschise”(favoriza pãtrunderea capitalului strãin în economia româneascã). Partidul cu cea mai mare influenţã în aceastã perioadã a fost cel liberal, impunându-şi politica protecţionistã activã prin legi protecţioniste, şi apãrând efectiv industria naţionalã. Astfel, importul scade, iar industria cunoaşte un ritm accelerat de dezvoltare. Acest sistem de încurajare a capitalurilor interne a fost denumit neoliberalism. Urmãrind accentuarea rolului industriei, creşterea rolului statului prin planuri economice, exploatarea bogãţiilor solului şi limitarea capitalului strãin, reprezentanţii acestui nou curent au luat mai multe mãsuri legislative(cum ar fi legea pentru retragerea din circulaţie a coroanelor şi rublelor din 1920 sau legea privind comercializarea şi controlul întreprinderilor economice ale statului din 1924).
Transporturile au fost, deasemenea afectate de rãzboi, impunându-se acum luarea de mãsuri pentru refacerea cãilor ferate şi a şoselelor. Astfel, a fost introdus transportul interurban cu autobuzul(1921), şi au fost construite numeroase cãi ferate cu utilaj feroviar produs la întreprinderile Malaxa şi Reşiţa. În privinţa transportului aerian, s-a format în 1920 Direcţia Aviaţiei din cadrul Ministerului Comunicaţiilor. Deasemenea, România s-a numãrat printre primele state cu transport aerian de cãlãtori pe rutele interne.
Activitatea comercialã a fost învioratã abia în1924 datoritã noilor tarife vamale protecţioniste, impuse de liberali. Sistemul bancar a avut partea lui de dificultãţi, cunoscând o constantã, în ciuda mãsurilor luate. Totuşi, leul era o monedã liber convertibilã, care participa la operaţiile bursiere din lume. Rolul cel mai imoprtant, în acest sector, îl avea Banca Naţionalã a României. Alte bãnci importante erau Banca Româneascã, Banca Românã, Banca de Credit Român, ş.a.
Urmãtoarea perioadã, cuprinsã intre anii 1922 şi 1929 a fost una de avânt economic. Acum s-au elaborat cele patru legi ale economiei organice de exploatare a bunurilor statului şi bogãţiilor naturale(1924). Astfel, s-a elaborat legea privind comercializarea întreprinderilor economice ale statului (6 iunie), legea regimului apelor(23 iunie), legea energiei(1 iulie) şi legea minelor(4 iulie). Aceste mãsuri favorizau evident factorii româneşti constând în în capital, muncã şi iniţiativã, stabilind restricţii pentru activitatea capitalurilor strãine.
În 1928, la putere vine partidul naţional ţãrãnist al lui Iuliu Maniu, care-şi impune programul „porţilor deschise”.
Pânã în 1929, economia româneascã cunoaşte o dezvoltare accentuatã datoritã lãrigirii pieţei interne, a încheierii refacerii postbelice, a consolidãrii poziţiei burgheziei autonome, a intervenţiei statului, şi a politicii protecţioniste.
Perioada cuprinsã între anii 1929-1933 a fost una de puternicã crizã, ce a afectat toate sectoarele vieţii economice. Situaţia precarã a maselor, caracterul predominant agrar al economiei, dominaţia capitalului strãin, accentuarea datoriei publice externe, comerţul extern deficitar( se exportau materii prime ieftine şi se importau produse industriale scumpe) sunt doar câţiva dintre factorii care au accentuat criza.
Acum s-au manifestat mai multe efecte nocive asupra societãţii, cum ar fi scãderea masivã a preţurilor, numeroase falimente, concedieri, sãrãcirea ţãranilor prin ruinarea a mii de gospodãrii ţãrãneşti, amplificarea şomajului, mişcãri de revoltã reprimate cu asprime, presiunea capitalului strãin, închiderea a numeroase întreprinderi, scãderea masivã a producţiei, falimentul a numeroase banci, ş.a.m.d. Apogeul a fost înregistrat în 1932, când registrele arãtau 300 000 de şomeri.
În agriculturã, aceastã perioada a însemnat scãderea suprafeţei cultivate şi a preţului la produsele agrare. Astfel, ţãrãnimea, grav afectatã de sãrãcie, a fost nevoitã sã in noi împrumuturi pe care nu le puteau restitui, fiind, în final, nevoiţi sã-şi vândã pãmânturile. Deşi statul a încercat ajutorarea acestei pãturi sociale, prin încurajarea învãţãmântului agricol, şi prin legile de conversiune a datoriilor, ţãranii vor rãmâne una dintre cele mai defavorizate pãturi sociale.
În industrie, problemele economice s-au manifestat prin scãderea productivitãţii industriale şi a preţului la produse, prin creşterea numãrului de someri, şi prin falimentul a circa 1000 de întreprinderi.
Profunzimea şi gravitatea acestei crize a demonstrat nevoia luãrii de noi mãsuri în urma cãrora sã se reorganizeze economia. Au fost fondate Ministerul Economiei Naţionale, Ministerul Inzestrãrii Armatei şi Ministerul Corpului Superior de Control. S-au fãcut investiţii de capital prin comenzi de stat, şi au fost încurajate noile ramuri şi subramuri.
Anii 1934-1939 sunt simbolul unei relansãri economice fãrã precedent. Aceasta este perioada în care România se afirmã ca o ţarã puternicã şi capabilã de a ieşi bine din orice context.
Industria a cunoscut acum un mare avânt , dezvoltându-se, în principal, industriile petrolului, metalurgicã şi textilã. Industria naţionalã este încurajatã iar tarifele la import sunt ridicate. Totuşi, se manifestã interesul partidului liberal pentru a instaura dirijismul economic. Prin finanţare intensivã, protecţie vamalã şi controlul cartelurilor, burghezia liberalã şi-a consolidat rolul în scara socialã. Deasemenea, Ministerul Economiei Naţionale, organ creat pentru refacerea economiei, a urmãrit concentrarea şi centralizarea capitalurilor şi impunerea monopolului, în acelaşi timp în care a consolidat sistemul bancar, transporturile şi sistemul finanţelor publice.
Aceste mãsuri au funcţionat exact aşa cum trebuia, cãci în 1938 s-a înregistrat momentul de vârf al economiei interbelice româneşti. Dupã acest an, România a avut locul 1 în Europa la producţia de petrol, locul 2 la producţia de gaze naturale şi aur, şi locul 4 la producţia de grâu. Deasemenea, am avut, în perioada dintre anul amintit mai sus şi al doilea rãzboi mondial, locul 6 în lume pentru nivelul economiei în general.
Economia româneascã din perioada interbelicã, este strâns legatã de viaţa de zi cu zi a fiecãrui cetãţean. Vorbim aici de o interdependeţã evidentã şi logicã între societate şi economie. Astfel, cei realizaţi din punct de vedere economic(industiaşi, bancheri şi oameni de afaceri, cum ar fi Nicolae Malaxa sau Ion Gigurtu) au fost realizaţi şi din punct de vedere social, iar cei nerealizaţi economic(cei fãrã avere şi fãrã nume: ţãranii, muncitorii, ş.a.m.d.) nu au fost realizaţi nici social.

Selectia nationala Eurovision 2013

            Mai intai o poveste…scurta…a fost odata ca niciodata un baiat. Se pare ca era talentat, cu siguranta sarac. A facut scoli pentru ca a avut ambitie. Aici sau dupa aceea prin alte parti, scoli inalte. Cand a plecat de acasa a muncit din greu sa se intretina la scoala. Dar a izbandit. Sunt o multime de oameni care ii recunosc talentul. Talent care s-a confirmat pe scene importante din Europa, in muzica de opera. Dar stiti cum e…degeaba esti la oras, daca nu esti, un pic, si in satul tau fruntas. A revenit in Romania hotarat sa le arate si romanilor cine este si ce valoare are. Zis si facut…a rascolit agenda din telefon si a dat de membrii “cooperativei de creat staruri peste noapte”. De aici de la noi, din Romania. Avea niste bani pusi deoparte si i-a investit. Cum se zice ,in imagine. Si cum noi oamenii, in 2013 traim intr-o societate post-capitalista si mai ales financiara, acele banc-note au pus in miscare atat niste note cat si niste oameni. Cu idei, cu influenta, etc.

In loc sa-si faca un videoclip, cum poate va asteptati a fost sfatuit sa nu piarda timpul cu prostii. I s-a spus: “cumpara mai bine niste sim-uri”. Ce? Niste sim-uri? N-am inteles bine? “Da mai…ai auzit bine,,, si cand vine vremea iti spunem noi…”…nu stiu, zic…

Pai altfel cum sa imi justific in doua saptamani o crestere de la aproape 2000 la aproape 10000 de sms-uri. A mai fost ajutat un pic si din interior,din juriu, dar nu cu mai mult de 3 masuri, ca nu e legal…ca noi..totul legal, coane Fanica…curat…murdar,asta, legal!

Si uite cum eroul nostru cu vreo 15-20000 de euroi, in loc sa-i dea pe piese(Faur), pe spagi la directorii de programe radio si pe videoclipuri i-a dat pe niste vacante ptr niste prieteni si pe…sim-uri :))) .
Nu stiu…zic…n-am de unde sa stiu. Si uite asa a intrat pe usa din fata in shoubizul autohton si si-a facut reclama cat altii in 10. Si-am incalecat pe-o sa…etcetera,etcete-ra…

Si-acum radiografia:

1. Piese si interpreti.

Sa incep cu ce nu mi-a placut. Nu mai spun ca Eurovisionul este un concurs de creatie si nu unul de interpretare sau de moda sau de miscare scenica. Sigur ca sunt importante toate. Dar in primul rand este un concurs de creatie. Iar creatiile au cam lipsit. Adica piesele care sunt scrise ptr a ramane,daca se poate mai mult de o vara. Incurajatoare prezenta celor mai tineri. Andrei Leonte si Cristian Prajescu. Dar parca nu i-as fi bagat pana in finala , ptr ca sunt inca prea cruzi. Mentionez piesele de la Al Mike-Renee Santana si Freestay,dar nu pot spune ca mi-au placut, pentru ca Mihai Alexandru pare sa fii scris piesa asta intr-o juma de ora iar baietii de la Freestay mi se par cam prea indragostiti de Directia 5, muzical vorbind. Luminita Anghel si Elena Carstea: la prima o piesa interesanta si o punere in scena iscusita, iar la a doua cu o tendinta de Shirley Bassey in devenire, i-as spune Shirley Bassey jr , Elenei Carstea-Muttart.
In fine, ce mi-a placut: pai mi-a placut Casa presei, chiar daca multi il invidiaza pe Turcescu ca mai si canta. Nu canta rau deloc,iar piesa e ok. Mi-a placut Tudor Turcu, foarte interesanta punerea in scena cu desenatul, poate piesa nu e mare gaselnita, dar vocea si prezenta lui sunt demne de luat in seama. I-am lasat la urma pe cei care mi-au placut si in 2012 si in 2013. Electric Fence este o treaba foarte buna. Elena are voce, Au imagine buna, iar stilul de muzica ii “decupeaza” foate bine, in piata. Poate mai multa promovare nu ar strica. Bine, nu la radiouri “scumpe” ci asa in general .

2. Juriul – in general mi s-a parut ok. Aproape media 7,dar…

Le voi da note celor din juriu in ordinea intrarii in scena:

Stefan Naftanaila – nota 8

- pentru ca nu a notat-o pe Luminita Anghel si ptr ca l-a pus pe Tudor Turcu prea jos, insa a dat 12 puncte la Electric Fence.

Mihai Ogasanu – nota 8

- l-a pus pe Cezar cam sus, ca si pe Luminita Anghel, nu prea ii intelege pe cantaretii de rock

Alexandra Cepraga – nota 6

- o respect ca si profesionist pe doamna Cepraga dar este foarte tributara locului in care a muncit atatia ani. Nu il va depasi niciodata ca si mentalitate.

Eduard Carcota – nota 6

- mediocru

Andrei Tudor – nota 4

- respect ptr Andrei Tudor pianistul si Andrei Tudor compozitorul atunci cand nu se “inspira” maxim 3 masuri, ca atat e legal, dar…ptr constiinta dansului am un mare 4.

Crina Mardare – nota 10

- nu am ce sa comentez…am gandit la fel aproape.

George Natzis – nota 8

- nici domnul Natzis nu prea intelege treaba asta cu rockul,nici nu prea are de unde…

De salutat insa punctele pentru Electric Fence

Interesant ca 3 dintre ei au pus-o pe primul loc pe Luminita Anghel si aici ma refer la Mihai Ogasanu, Eduard Carcota si George Natzis, iar Stefan Naftanaila si Crina Mardare au pus in fruntea clasamentului pe Electric Fence. E de ce asculta fiecare pana la urma…

3. Prezentatorii si prezentarile

N-am nici o problema cu Ovi, Paula Seling si Andreea Banica,mai ales ca au zis ca sunt asa o ABBA a anilor 20, dar domnule, cine naiba il sustine pe baiatu’ asta numit Rizea?!?! Nu gaseau un muzicant-muzician sau ceva mai bun. E groaznic Rizea asa cum au fost groaznice prezentarile, ca si text. Cine ti le face dom Dan Manoliu? Indiferent cine e astea de anul asta au fost mai penibile ca oricand si faceti ceva cu prompterul ala…

Vestimentatia a incercat sa imite o varianta de anii 20 dar le-a dezavantajat mult pe fete. Si cine e si ce vrea ei numitii Oana si Teddy? Sunt absolut pe dinafara!

Prea multi prezentatori . Si putini care au ceva de spus…

4. Coda.

Nu ma intereseaza in mod direct ce fac domnii Andrei Tudor sai Cezar Ouatu sau oricine face si desface mai mult sau mai putin onest. Pana la urma timpul si publicul te duce sau nu la pubela istoriei sau la gazeta de perete a acesteia. Avem in istorie o gramada de artisti mai putin onesti sau mai putin morali care au ramas ca niste mari valori. Nu am nici cea mai mica problema cu nimeni. E loc sub soare pentru oricine care a primit darul muzicii de la Stapanire. Dar tin sa scriu despre asta,ptr ca doar asa ramane si tot ceea ce ramane si exista. Parerea mea…

Mari pianisti-sect. brna-7-Ray Manzarek

Ray Manzarek este cunoscut ,in primul rand, datorita prezentei lui,notabile, in cadrul legendarului grup The Doors pe care dealtfel la si fondat impreuna cu Jim Morrison. S-a nascut la Chicago in 12 februarie 1939 si a fost scolit pe principiile muzicii clasice,iar dupa aceea a devenit interpret de jazz,aceasta formatie aducandu-i mai tarziu inconfundabilul stil intre un melanj de Bach si rock,garnisit cu interventii de jazz veritabil. Parintii lui au fost imigranti polonezi,iar anii 1962-1965 in gasesc in departamentul cinematografie al UCLA unde il intalneste pe studentul la film Jim Morrison. Pe langa ceea ce a facut la Doors impreuna cu colegii sai, Ray Manzarek a avut o cariera de mare succes. Printre altele canta cu Iggy Pop, iar impreuna cu Robby Krieger apar ca si invitati speciali in showul lui Daryl Hall "live from Daryl's house". Este ,cu siguranta unul dintre cei mai importanti claviaturisti de rock ai tuturor timpurilor.

Mari pianisti - Sectiunea jazz - 7 - Janos Korossy

JANCSI


KOROSSY












S-a nascut la Cluj in 26 decembrie 1926 si a incetat din viata pe 21 ianuarie 2013 in Statele Unite. Primul sau profesor a fost pianistul si dirijorul Teodor Cosma. El a fost primul muzician de la noi care a imbinat limbajul de jazz cu folclorul roamnesc. In anii 60' face un trio de succes international cu Johnny Raducanu la contrabas si Bob Iosifescu la baterie. Din 1969 se stabileste in Statele Unite la Atlanta. a fost cotat de critica de specialitate americana ca cel mai autentic pianist de jazz european. De-a lungul carierei sale a colaborat cu nume importante ale jazzului american: Woody Herman , Zoot Sims , Lee Konitz etc.
In 1975 primeste din partea presedintelui Jimmy Carter distinctia "Lieutenant Governor's Award of Excellence", iar in 2006 presedintele Traian Basescu ii cinfera distinctia Ordinul Meritul Cultural in grad de Comandor. In decembrie 2006, la implinirea varstei de 80 de ani sustine un concert de 4 ore la Ateneul Roman, alaturi de mari nume ale jazz-ului romanesc.

Mari pianisti - sect. Muzica Exacta - 7 - Glenn Gould

A fost un mare pianist canadian. S-a nascut la 25 septembrie 1932 si a murit la 4 octombrie 1982. Este cunoscut mai ales pentru interpretarile memorabile ale lucrarilor lui J.S.Bach. Bunicul dinspre mama a fost varul marelui compozitor Edward Grieg. Era deseori intrebat daca originea sa era evreiasca si raspundea intotdeauna,glumind,ca a fost evreu doar in timpul razboiului. A avut un repertoriu vast inca din adolescenta. In 1946 la numai 14 ani apare ptr prima oara ca si solist al Toronto symphony orchestra.

Glenn Gould a fost deopotriva un mare artist dar si un artist cu ciudatenii. De exemplu, inginerii de sunet cu care imprima in studio,se plangeau de multe ori ca trebuiau sa scoata de pe banda vocea lui Gould care ingana pianul. Marele dirijor Leonard Bernstein spunea ca a avut cu el o problema, astfel incat inainte de inceperea concertului, s-a intors catre public si in stilul sau caracteristic a spus ca el isi declina raspunderea pentru ceea ce publicul va auzi in acea seara,datorita faptului ca d-l Gould ii ceruse ca lucrarea care urma sa o cante sa fie la jumatatea tempoului original. Intrebarea,dealtfel hazlie a lui Bernstein a fost: "Cine e seful la o repetitie? dirijorul sau solistul?...",evident ca seara a fost un mare succes. Pe 27 septembrie 1982 in urma unui accident vascular cerebral, paralizeaza pe toata partea stanga a corpului si dupa o si mai grava deteriorare a sanatatii inceteaza din viata la 4 octombrie 1982.

 

Mari pianisti ai lumii-sectiunea brna-6-ISAO TOMITA

Isao Tomita (n. in 22 apr 1932) este un compozitor japonez de muzică electronică. S-a remarcat prin reproduceri electronice a muzicii culte (Stravinski, Prokofiev, Musorgski, Debussy, Ravel, Rahmaninov, Bach, Dinicu.
Începând cu 1973, și realizarea faimosului album Snowflakes are Dancing, bazat pe reproduceri ale lucrărilor lui Claude Debussy, Tomita a continuat pe parcursul anilor '70 să creeze capodopere clasice în miniatură, utilizând un uriaș arsenal de sunete electronice, neegalat până astăzi de nici un alt artist ce utilizează sintetizarea sunetelor. Lucrările de referință în această perioadă sunt Firebird (1975) pe lucrari de Stravinski, Musorgski și Debussy, Pictures at an Exhibition (1976) bazat pe suita orchestrală cu același nume a lui Modest Musorgski (apoi Maurice Ravel), Planets (1977), bazat pe suita orchestrala a lui Gustav Holst, apoi Bermuda Triangle (1978) și Kosmos (1979) conținând reproduceri ale unor diverși compozitori clasici și moderni; Daphnis e Chloe (1980), un album realizat pe motivele muzicii lui Maurice Ravel. Un ultim album clasic este Dawn Chorus (1984) ce include versiuni clasice de estradă ce aparțin lui Bach, Pachelbel, Albinoni, dar și capodopere mai puțin cunoscute ale lui Rahmaninov sau Villa-Lobos.
Tomita a realizat nu numai versiuni electronice a multor piese dificile din repertoriul clasic, dar și lucrări proprii. Primul exemplu de luat în considerare pentru anii '80 este albumul Grand Canyon (1982). Este albumul care semnalează trecerea autorului de la tehnologia analogică la cea digitală. Deasemenea Tomita e din ce în ce mai puțin interesat în reproduceri de piese clasice și trece la compunerea de piese proprii care se distanțează prin sound din ce în ce mai mult de stilul unic său din anii '70.
Începand cu anii '90, Tomita devine din ce în ce mai minimalist, renunțând în ultima instanță la sintetizatoare pentru a-și crea muzica. Unul din albumele sale recente utilizează doar shakuhachi (flautul japonez) și koto (harpa orizontală japoneză). Mai recentele sale albume nu au fost niciodată distribuite sub ediții europene sau americane, ci doar japoneze și din această cauză noile sale realizări, fie ele acustice ori electronice, sunt o mare și scumpă raritate.

De vorba cu...

   Resimt nevoia ca unii oameni sa vorbeasca si serios despre un lucru serios si anume muzica. Muzica nu este chilotei, tzatze, picioare lungi, atitudini erotice. Muzica nu este scandal, barfa, lume interlopa, bataie de joc pentru toti gangavii din presa roamaneasca. Muzica este arta divina, este Beethoven si Bach, Coltrane si Brubeck, Emerson si Wakemann. Adica este mai intai arta si dupa aceea marfa de consum, niciodata invers, este singura arta fara de care nu putem trai, care este necesara ca apa si soarele. Nu se vand bine discutiile despre muzica sau educatia muzicala asa incat sunt prea putine locuri in care ne putem raporta la calitate in ceea ce priveste muzica de la noi sau in general. Stau de vorba in acest material cu 3 oameni care si-au pus si isi pun amprenta pe fenomen. Este vorba de Sorin Lupascu un mai vechi jurnalist de presa muzicala,om cu o vasta experienta in domeniu, Mike Godoroja care nu mai are nevoie de nici o prezentare si Amedeo Bolohoi un veteran al rockului romanesc,pe vremuri cu trupa Quartz , Voltaj si multe altele,actualmente in Olanda.
visez la vremea cand oamenii de la noi se vor fi saturat de barfa si sex si vor dori sa vada si sa asculte lucruri mai substantiale...un pic...

La moartea unui Elf ?

Ma bucur ca media a renuntat destul de repede sa “toace” cazul Sergiu Nicolaescu.

Acum, dupa ce s-au spus vrute si nevrute, dupa o saptamana in care media “a mancat” de pe urma celebrului disparut simt nevoia sa spun urmatoarele lucruri:

1.       Sergiu Nicolaescu nu a fost un sfant. A avut si el controversele lui,

      pozitiile lui ,orientarile si atitudinea lui despre tot ceea ce am trait cu totii in ultimii 10-20-30 de ani. De multe ori nu am fost de acord cu el in declaratiile politice pe care le-a facut. De multe ori am auzit despre abuzuri pe care le-a facut in lumea cinematografica romaneasca, parerea mea de consumator si de nespecialist este ca filmele lui sunt mai mult de natura comerciala decat de una artistica si ca in mod cert a avut un sprijin pe vremea comunismului si as putea spune ca a fost un “rasfatat” al acelor vremuri spre deosebire de alti cineasti poate mai talentati decat el. Nu l-am cunoscut personal,dar…

Peste o suta de ani atunci cand in istorie,printre altele, se va vorbi despre cinematografia romaneasca in primul rand se va vorbi despre Sergiu Nicolaescu, iar cine contesta acest lucru este cel putin naiv. Ceea ce a creat cu filmele sale pentru istoria romanilor mi se pare unic si de o importanta fundamentala  pentru natia romana si nu exagerez cu nimic cand spun asta. Una peste alta, Sergiu Nicolaescu, artistul si creatorul, va ramane in memoria colectiva a acestei tari ca un nume important daca nu foarte important.

2.       Biserica este ceva iar credinta este altceva. Credinta este relatia mea directa cu Creatorul si biserica de aici sau din alta parte reprezinta, in opinia mea, forma institutionala pe care omul a asezat-o de-a lungul vremurilor pentru a se adresa si pentru a se raporta la Creatie si Creator. Credinta este forma mea sau a ta sau a lui de a se raporta moral,afectiv si spiritual la Dumnezeire indiferent cum o interpretam, iar biserica este,a fost si va fi o institutie necesara omului dar mai ales societatii umane cu bunele dar si cu relele sale.

De aici si pana la ceea ce s-a intamplat cu Sergiu Nicolaescu reprezinta o Mare greseala.

Fara doar si poate acest om reprezinta o valoare nationala,indiferent ce spun unii si altii iar atitudinea BOR reprezinta o mare eroare pe care au facut-o in primul rand fata de traditia crestina romaneasca, fata de bunatatea si toleranta specifica si dovedita de secole la poporul roman. Nu discutam aici despre aplecarea catre negustorie si mare negustorie a unor mari prelati, despre diversele orientari sexuale ale altor mari prelati, despre “exagerata discretie” fata de averea lumeasca si finantele cu multe zerouri ale acestei institutii ca si tacerea adeseori comunistoida care se aseaza peste aceste lucruri de parca ele n-ar exista si de parca ele ar fi una si acelasi lucru cu harul divin. Care dintre ele este  taina mai ascunsa domnilor mari si foarte mari prea-cinstiti,curati si fericiti?

Dar,sigur ca da, sa lasam “tainele” in mana celor care se pricep la ele…

3.       Media,oamenii,in general au discutat in toate felurile despre acest lucru. Mi se pare revoltator ca o societate sa isi “devoreze” cu asemenea frenezie ori de cate ori are ocazia,mai ales in astfel de ocazii care ar trebui sa fie mai degraba pline de smerenie decat de curiozitate si logoree,oamenii care pleaca dintre noi si mai ales pe cei mai de valoare dintre noi. Noi cu totii am ajuns la un soi de jucat tontoroiul pe cadavrele si amintirea unor oamenii importanti noua pana nu de mult,numai pentru a ne satisfice dorinta de barfa,de a sti amanunte cat mai picante si secrete din viata celorlalti si pana la urma de a ne acoperi apatia si plictiseala unei vieti pline de neajunsuri si pe alocuri lipsita de speranta.

Asadar pana la urmatoarea moarte celebra pe teritoriul indepartat al mioritei stramosesti va spun apatie si plictiseala placuta alaturi de Ponta si maririle lui de orice fel.

Parerea mea…si Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.